Povestea noastră . . .

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, minunata muză a dansului, pe numele ei Terpsihora1. Şi cum hălăduia ea prin lume, făcând viaţa oamenilor mai frumoasă, a întâlnit un muritor2 care s-a îndrăgostit de ea pentru totdeauna. Astfel, într-o seară de primavară a anului de graţie 1995, din dansul sufletelor lor, pline de pasiune şi iubire, a luat naştere un club de dans.


Şi pentru că acesta trebuia să poarte un nume, i-au spus "Pro Swing" . . .


"Pro", pentru că şi-au dorit să fie un profesionist.


"Swing", pentru că trebuia să poarte şi numele "naşului de botez (fără de care dansul, aşa cum îl cunoaştem astăzi nu ar fi existat).

 

Dar cum micuţul "Pro Swing", datorită grijii şi dragostei cu care a fost înconjurat, a crescut ca Făt Frumos, într-un an cât alţii în şapte, părinţii lui naturali  s-au văzut nevoiţi să mărească numărul tutorilor3 care să se ocupe de educaţia şi dezvoltarea lui.

 

Notă explicativă:

 

1. Terpsihora: una dintre muze, fiica lui Zeus şi a Mnemosinei (zeiţa memoriei). Ocrotitoarea dansului. Făcea parte din corul care-l acompania pe Apollon prin Olimp.

 

2. Muritor:  Prof. Costin Mihaiu, fiu al lui Aurelian şi al Frusinei, iubitor al dansului. Face parte din colectivul de profesori ai Universităţii din Bucureşti.

 

3. Tutori:

 

  • Florentina Mihaiu - Antrenor, Campioana Nationala Dans Sportiv Formatii, Vice Campioana Balcanica Fitness
  • Daniela Aducovschi - Antrenor, Campioana Nationala Gimnastica
  • Oana Nitu - Antrenor, Campioana Nationala Dans Sportiv Formatii si Perechi
  • Paul Voicu - Antrenor, Vice Campion - sectiunea Latino 
  • Ana Dima - Antrenor, Campioana Nationala Formatii
  • Corina Petrescu - Antrenor, Campioana Nationala Formatii

 

Acestea fiind spuse, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa . . .
   

"Pentru a realiza lucruri măreţe, trebuie nu doar să acţionăm, dar şi să visăm; nu doar să planificăm, dar şi să credem" (Anatole France)

Adauga site in top online 
 Spune unui prieten

 Newsletter